Planeta misterioasă care se „ascunde” în Sistemul nostru Solar

Planeta misterioasă care se ascunde în Sistemul nostru Solar
Publicat: 21/01/2016, 12:35

Simulările computerizate arată că această planetă misterioasă, dacă există cu adevărat, ar orbita în jurul Soarelui la o distanță de 50 de ori mai mare decât distanța dintre astru și Terra, au precizat cercetătorii de la California Institute of Technology din Pasadena (Caltech).

Deocamdată, planeta respectivă nu a fost observată în mod direct.

„O parte substanțială a Sistemului Solar așteaptă să fie descoperită, iar acest fapt este foarte interesant”, a spus astronomul Mike Brown, coordonatorul acestui studiu, publicat în Astronomical Journal.

Mike Brown și astronomul Konstantin Batygin, care lucrează tot la Caltech, au fost la început sceptici în privința posibilității ca o planetă atât de mare să fi scăpat până acum capacității oamenilor de a detecta corpuri cerești în interiorul Sistemului Solar.

Însă ei au calculat, prin simulare computerizată, efectele gravitaționale pe care le-ar avea această planetă ipotetică asupra mai multor corpuri cerești cunoscute, aflate în acea regiune a Sistemului Solar, și au găsit o potrivire aproape perfectă a datelor.

Același model computerizat a „prevăzut” locurile în care s-ar afla și alte obiecte cerești dincolo de orbita planetei Neptun, într-o regiune cunoscută sub denumirea „Centura Kuiper”. Acele obiecte cerești erau deja evidențiate într-o serie de analize și cercetări anterioare.

Un studiu realizat anterior de Mike Brown a ajutat Uniunea Astronomică Internațională să stabilească faptul că Pluto nu este cea de-a noua planetă din Sistemul Solar, clasând-o în categoria „planetelor pitice”, după descoperirea altor corpuri cerești, de dimensiuni apropiate și acoperite de gheață, dincolo de orbita planetei Neptun.

„Toți acei oameni care s-au supărat atunci când au aflat că Pluto nu mai este o planetă pot să se simtă încântați de acum înainte, pentru că acolo, în spațiu, există o altă planetă, care este reală și care așteaptă să fie descoperită”, a spus Mike Brown.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ucis din întâmplare cu o lovitură de tanc. Cum a ajuns să fie lichidat liderul...
Digi RCS-RDS oferă tuturor abonaților din România noul telefon OPPO A60. Ce trebuie să faci...
FOTO. Miliardarul de 74 de ani se iubește cu o femeie care e cu 30...
Ciupercile, darurile otrăvite ale pădurii. Cum deosebim ciupercile comestibile de cele otrăvitoare. Perechea toxică a...
România, lovită de lapoviță și ninsoare! Meteorologii au emis un avertisment de ultimă oră
România trece, în curând, la ora de iarnă 2024. Data la care se dau ceasurile...
Operație de prelevare de organe oprită pentru că pacientul „dădea prea multe semne de viață”
Iulia Vântur, evacuată în grabă cu securitate! Prețul pus pe capul lui Salman Khan de...
Ce efect are o singură doză de Cola dietetică asupra organismului, în doar o oră...
Daniel, handbalist de succes, s-a întors în ţară după 8 ani şi a pornit o...
"E primul pas spre un război mondial". Cei 10.000 de soldați din Coreea de Nord...
O femeie din Călărași a căzut cu tot cu balcon de la etajul 3, în...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
💣Chinezii aduc un nou SUV în România. Bate Dacia Duster la dotări și arată BOMBĂ...
Nicotina nu se găseşte doar în ţigări, ci şi în aceste 6 alimente
Oamenii de știință sunt ȘOCAȚI! Plantele și pădurile nu au absorbit carbon aproape deloc anul...
A murit marea prezentatoare TV a României. Zi de doliu național
Cum a ratat scriitorul Ion Băieșu un meci memorabil, în R.F.G: „Marș în cameră, haimana”
Radu Mazăre, tată pentru a doua oară. Soția sa a adus pe lume un băiat....
VIDEO Adrian Marțian și-a găsit copiii! Cei trei minori au spus adevărul: "Am ajuns la...
Cum s-a simțit Raluca Bădulescu pe vremea când era ceva mai plinuță? De ce se...
Anunțul care zguduie televiziunea din România! Delia Budeanu a murit: "Un om minunat, o doamnă...
BANCUL ZILEI. Bulă: – Vreau să-mi tatuați numele iubitei mele acolo, jos!
Saturn are în sfârșit un asteroid troian, dar nu pentru mult timp